Intro video:
Ce facem cu facturile si job-ul? Cine mai are timp de iubire cand responsabilitatile zilnice si facturile sunt un stres permanent?
Cum vad eu prezentul?
Recent un cititor m-a intrebat cum vad eu prezentul, plecand de la maeștrii prezentului și anume budismul care indeamna sa fii implicat total în fiecare activitate – pe de o parte si tinand cont de oamenii care „trăiesc clipa” în mod natural, despre care iti vine sa spui „nu e nimic de capul lor – pe de alta parte.
O intrebare cu care ne confruntam cu totii, constient sau inconstient.
Privind in jurul meu, observ ca oamenii s-au saturat sa fie tratati doar ca niste unelte pentru un scop maret si bine fondat, anume acela de a perpetua si a dezvolta omenirea. Un scop sustenabil de altfel, vazut idealist.
Ce lipseste de aici? Aleg sa cred ca lipseste sentimentul, lipseste acel „tu cum te mai simti?”, lipseste acel „trait si pentru tine”. Lipseste prezentul, ramanand doar sacrificiu pentru un viitor mai bun, al copiilor (dar si copiii sunt invatati sa nu traiasca … ci sa cladeasca un viitor mai bun pentru copiii lor si tot asa).
Ce era diferit in copilarie?
Acum, adu-ti aminte cum decurgea o zi de-a ta cand erai copil. Intoarce-te la copilarie si adu-ti aminte ce iti placea sa faci, ce te facea sa razi, cine era in preajma ta (parinti, bunici, frati, vecini, etc.), ce vise te tineau in viata (joaca de seara in strada, revederea cuiva, atentia cuiva, mai multe idei trasnite, o gustare delicioasa si mult asteptata, etc.) cu cine iti placea sa „fugi” in lumea ta ideala?
Ideea este ca atunci aveam provocari zilnice pentru ca noi ni le doream si eram mai mereu fericiti, mereu cu zambetul pe buze, mereu in miscare, mereu curiosi si vii.
Plageam si radeam in secunda urmatoare. Uitam de suparare, nu stiam ca in lumea celor mari „se poarta” sa mai stai suparat. Ne ridicam senini si porneam spre alte provocari.
Atunci ne serveam scopul nostru. Atunci eram in centrul lumii noastre si atunci stiam sa actionam pentru sufletulOmul – nascatorul si fondatorul Egoismului (sentiment imanent omului), prin trasatura lui vital necesara conservarii (in toate formele pe care le poate lua conservarea / frica) fuge de iubire. Conservarea a aparut din frica (de schimbare, de nou, diferit, etc.). Frica este o fata (sinonim cu chip) a Necunoscutului. Necunoscutul poate deveni stapanul omului.... More nostru (mofturile noastre, dorintele noastre, chiar egoismul nostru). Era simplu. Ne doream, spuneam, actionam si … aveam ce vream, pentru ca luptam pentru noi, pentru tot ceea ce vrem si simtim si pentru ca nu exista „nu se poate”. Nu concepeam imposibilul. Si … se putea.
Ce s-a schimbat in noi, oamenii adulti?
Acum servim scopului „cuiva”, dar nu ni-l asumam si asta ne face distanti, ne separa de propria viata. Si spun „scopului cuiva”, intrucat multi inca cred ca „cineva” este de vina pentru situatia lor. Cineva ii opreste din succes si cineva le ia timpul.
Singurul care sta in calea ta, esti tu!
Sigur, fiecare dintre noi a mostenit niste obiceiuri si gandiri predefinite din familie. Poate, amintindu-ti de discutiile parintilor tai privind munca, colegii de munca, angajatorul, relatiile de colegialitate si atitudinea lor cu privire la toate astea, s-ar putea sa crezi ca asa este normal, sau poate ca „era normal”. Dar ceea ce nu este normal, este ca tu sa preiei comportamentul si gandirea lor in viata ta profesionala si personala. Nu este normal ca nici tu sa nu-ti iubesti job-ul si sa continui sa lucrezi in acel loc, doar pentru ca „asta este” sau ca ai vazut ca si parintilor le era greu si ei rabdau si inghiteau viata de adult.
Vremurile se schimba, din fericire. Hai sa ne schimbam si noi odata cu ele, pentru a putea trai si noi. Ideologiile intarziate anacronic, care traiesc prin noi, sunt una din cauzele pentru care murim zilnic cate putin.
Cum traim noi, oamenii, prezentul?
Parca toata viata asteptam acea zi in care totul va fi bine, in care „toate problemele” se vor rezolva si in care in sfarsit o sa putem respira usurati, linistiti si multumiti de noi.
Sigur, asa va fi! Cu speranta asta au murit milioane de oameni, iar noi – astia vii – inca speram la aceeasi zi.
Pana sa ajungem sa traim „acea zi”, ne infranam de la orice alta forma de a ne simti bine si amanam zilnic fericirea cu scuze precum: „Azi nu e momentul potrivit!”, „Vom merge in concediu cand ne vom permite”, „De maine merg la sala, azi sunt deja obosit”, „Am sa plec de la acest job, dar mai stau putin …sa fiu pregatit”, si cate si mai cate …
Trec saptamani, luni, ani, vieti … se schimba generatii, dar nu se schimba ideologiile. Timpul liber (timpul tau) devine un lux si, mai trist este ca, a inceput sa existe doar in teorie.
Si aici este si raspunul la intrebarea cititorului meu, „care e faza cu acest trait in prezent?”.
Raspunsul: cand muncim muncim iar cand ne distram ne distram (mama obisnuia sa spuna asta des).
Fa-ti un plan in care sa incluzi zilnic „momente pentru tine”.
Noi am amestecat tot intr-o singura oala, am inchis ochii si nu mai distingem ceea ce simtim si vrem noi cu adevarat de ceea ce „pozam” ca vrem sau acceptam – pe principul „asta este”.
Cati dintre noi pleaca in concedii cu laptopurile de munca dupa ei, cati sunt sunati dupa program sau chiar si in weekend? Cati dintre noi, in fapt, reusesc sa se detaseze de munca, cand isi petrec putinele momente, seara, cu familia?
De ce nu mai resimtim timpul nostru liber?
Este timpul nostru liber teoretic. Atunci de ce mintea noastra tot fuge la serviciu?
Pentru ca atat de mult simtim competitia, atat de mult ne dorim sa excelam pe plan profesional, sa oferim cuiva drag toate conditiile materiale, sa ne depasim ambitiile profesionale, sa demonstram ceva cuiva, incat noi negam propriul repaos al mintii.
Atat de mult cautam satisfactii si fericire incat, atunci cand vine vorba de „practicat fericirea” … deja suntem cu mintea la alte probleme de rezolvat, caci nu e timp de „bucurat” acum.
Nu mai stim ce sa facem cand avem timp liber (ce hobby-uri?), am uitat cum se simte sa fii liber si relaxat. Si pe buna dreptate, caci nu odata a sunat telefonul sau a venit un email „urgent”.
Hmmm … este dificil sa te rupi. Si am ajuns sa facem compromisuri de frica sa nu pierdem un job, sa nu dezamagim pe cineva, sa ne pastram imaginea de „Napoleon-i”, etc. Asa odata, asa de doua ori si timpul nostru liber devine un timp pierdut in care nici nu te bucuri de o poveste cu cei dragi si nici nu rezolvi complet si/sau corect sarcinile surpriza.
Concediul trece, parca nici n-a fost. La serviciu te asteapta un morman de sarcini retroactive (tot ce s-a strans in perioada in care tu ai fost in concediu), iar de odihna nici nu poate fi vorba. „Ce viata este asta?” – te mai intrebi din cand in cand, pastrand in tine speranta ca ” o sa fie mai bine”.
Ajungi sa gestionezi prost si timpul de la munca, intrucat corpul si mintea ta au nevoie de repaos. Nu ai cum sa o tii „sus” pentru foarte mult timp. Vii acasa cu gramezi de sarcini „tot pentru seara asta”. Suprapui munca peste timpul tau personal si deja devine un obicei. Ajungi sa crezi ca nu faci altceva in afara de munca. Si asta si este, dar … nu cauta vinovati.
Stii ce e de facut!
Ia-o cu pasi mici si placuti! Chiar de azi:
- suna un prieten si iesi la o poveste;
- ia-ti partenerul de mana si vorbeste-i despre visele copilului din tine (despre orice simti tu);
- spune-le copiilor ce mandru esti de ei si cheama-i la o masa in familie;
- fa chiar azi cea mai indragita activitate din copilarie (chiar daca vorbim de „Flori, Fete sau Baieti”, cules de flori pe camp sau intrecere de la copacul asta pana la coltul ala de strada, etc.);
- pune-ti capul relaxat pe perna si ramai acolo la o poveste cu tine (s-ar putea sa plangi si sa razi in acelasi timp – de nedescris);
- citeste despre ceva ce te-a interesat parca dintotdeauna si nici pana acum n-ai apucat sa te documentezi (zeii antici, secretele lumii, manualul de instructiuni al masinii tale sau cum se face o anumita prajitura, etc.);
- fa orice activitate care stii ca te faci sa razi, sa te relaxezi, sa te rupi de „presiunea” vietii de adult.
Cine iti sta in cale?
Oboseala, confortul, timpul? Nu! Doar tu iti stai in cale!
Ce este prezentul?
In concluzie, prezentul este singura forma de viata. Secretul este sa decidem noi ce facem cu prezentul nostru si chiar sa facem ceea ce ne-am propus si cand ne-am propus. Salveaza-te pe tine pentru a putea salva copiii tai si generatiile ce urmeaza, altfel riscul sa dai dintr-o extrema in alta creste pe masura ce scade controlul tau asupra propriului timp.
Permite-ti timpul, caci tu esti timpul tau!
P.S. Nu spun sa asculti de sfaturile tuturor, caci probabil asta tot faci (intr-o forma sau alta) de cand te-ai nascut, spun sa-ti asculti propria voce. Asta este provocarea, frica si satisfactia de a trai prezentul tau.
In alte cuvinte,
Valentina
Asculta aici versiunea audio a articolului:
Aboneaza-te la canalul YouTube!
Urmareste-ma pe LinkedIn pentru mai multe articole de acest gen!
