Sa-ti spun care sunt fricile mele, inseamna sa ma cunosc eu pe mine

Multe frici il pasc pe om, dar unele il definesc.

“Asa cum sunt”, niciodata nu este “asa cum sunt”, intotdeauna este din perspectiva cuiva, candva.

Spune-mi fricile tale si am sa-ti spun cine esti.

Aceeasi idee alta   abordare, alta nuanta  pentru   „Sa-ti spun care sunt fricile mele, inseamna sa ma cunosc eu pe mine”  .

Cunoasterea   de sine  (complicat  termen)  am redus-o la „Spune-mi   cateva frici ale tale in 5 cinci secunde”.

Si in ciuda   faptului ca eu am   inclinat sa aleg   si sa fiu mai atrasa de rau   (in detrimentul binelului, care parea neinteresant, plictisitor si  „sters”),  sa  respir rau si fricile altora, eu  nu eram in masura  sa   numesc cateva frici (in fond de frica, de frica ca nu cunosc …);

Invatam mai repede raul decat binele.

Vreau sa cunosc Raul, dat fiind trasatura mea egoista, nevoia de a ma vedea eu mai buna fata de ceva, fata de mine, in fond.

Raul si binele traiesc doar in propria mea constiinta, nascute si crescute dupa regulile trasate de catre mine;

Raul pare inferior mie

Eu sunt “mai buna”. Prin urmare pot si vreau (din aroganta, superioritate, vanitate …”pentru ca pot”) sa-l cunosc, sa fiu eu raul.

Curiozitatea “de proportii” si increderea insuficinta in propriile puteri m-au impins sa vad cu ochii mei / sa caut cu inteligenta mea emotionala raul , sa ma conving ca dupa un anumit punct ramane doar raul cel care ma stapaneste …  Pentru ca … este mult mai usor sa incep cu raul. Este si „distractiv” la o adica 🙂

Dintr-o stare de echilibru, calm si iubire …poarta care se deschide prima (la orice mica urma de suferinta pe care o nasc si o hranesc eu) este cea a raului. Aleg sa imbratisez fata raului  … (sa ma simt neapreciat suficient, neiubit suficient, neauzit suficient, etc.)  aleg victima… aleg ceea ce stiu (de mic copil) ca imi va aduce atentia si grija si iubirea celorlati. Pentru ca … eu tind sa fiu mai bun cu cei care sufera, cu cei care n-au  si cu cei neputinciosi… cu mine, in fond.

Ajutand pe cineva (pe oricine, orice)  de fapt eu ma impac cu mine si creez un bine (al meu). Din egoism, eu vad binele ca fiind bine, doar daca cea dintai reflexie / raza a binelui facut, se indreapta catre mine, catre constiinta mea.

Eu, inca, nu caut sa fac bine pentru binele insasi ci pentru a hrani egoismul meu si a-mi impaca constiinta. Imi permit sa extrapolez Eu-ul la Tu si la noi, dar nu o fac, … desi… am facut asta deja?!

Dar cunoscand raul meu, eu am gasit raspunsuri la binele meu.  Eu pot sa percep si sa definesc binele din mine, doar atunci cand ii gasesc “limitele”, doar dupa ce ajung la prapastia dintre bine si rau, doar dupa ce infrunt frica si  insist sa caut in mine raul pe care il pot naste …

Si da, este nemarginit. Este la fel de marginit ca si binele pe care il pot face.

Raul meu sunt eu. Binele meu sunt eu.

Binele & raul sunt rezultatul intalnirii mele cu Necunoscutul, iar Echilibrul necesita o stare de adaptare si transformare permanenta … O lupta sau un dans.

Cum aleg eu sa  cunosc Necunoscut?!? Cum aleg eu sa ma cunosc pe mine? Cu frica sau cu iubire?

… Impreuna, este intotdeauna raspunsul.

Binele pare superior mie

… tocmai de asta  nu scriu nimic despre el, inca.

Imi e mult mai usor sa vorbesc despre rau si sa nutresc rau, dar mi-e frica sa spun cateva frici ale mele. Imi este frica de mine.

Imi e usor sa vorbesc despre rau pentru ca imi este usor sa-l recunosc si sa-l vad in altii. Binele parca nici nu-l observ … la mine, la nimeni. Trec cu vederea binele din mine, din ceilalti…il uit usor, nu ma bucura indeajuns … adesea nici nu-l aud, vad sau simt. Asta pentru ca intervine “mi se cuvine”, intervine asteptarea ca sa primesc, in fond Egoismul.

Cum as putea eu sa scriu despre bine, cum as putea sa-l cunosc?

In momentul in care eu  trec prin   trairi profunde de „cadere” … in acele momente eu ma autodepasesc, ma cunosc   si constientiz momentul schimbarii propriei fiinte, momentul intaririi, iar  „plansul” Eu-ului uneori se poate materializa prin lacrimi …  dar eu aleg sa cred ca doar oamenii  asumati si puternici au curajul sa planga :).

“In timp anumite sentimente se sting. Nu mor, dar nu mai au impact asupra noastra”.

Un sentiment conteaza (exista) doar daca il traiesc eu.  Atunci cand eu ma rup de el, el se stinge doar pentru mine … el continua sa existe (pentru cei ce il hranesc, pentru cei ce nu s-au rup de el);

Iubindu-te pe tine ma iubesc pe mine si iubindu-ma pe mine pot iubi orice si totul. Si asta ma face puternica si vie; lumina si iubire.  Stiu ca poate parea aberant. Si mie mi se pare cand o scriu, dar cand simt este perfect logic si „ca mine”.

… cand vorbesc cu tine si incerc sa te indepartez de iubirea mea (cand ratiunea/constiinta imi dicteaza ca este “mai bine” asa) atunci ajung la “a imi alege cuvintele”. Atunci, din egoismul meu, eu vreau ca tu de fapt sa nu incetezi sa ma iubesti.

Da, eu imi aleg cuvintele din egoism … din frica de a nu pierde iubirea.

Mintea mea harnica, gaseste ocupatii (pentru a nu se simti vinovata ca nu face nimic = pentru a se simti linistita ca “s-a luat cu treaba”) si din frica de a infrunta fricile reale de acum  staaaa… si despica frica in frici si iubirea in iubiri si iubirea in frici … si frica in iubiri.

Si unde mai este binele si unde mai este raul? Si unde mai este iubirea si unde este frica?

… Impreuna, este intotdeauna raspunsul.

In alte cuvinte,

Valentina

Tie, ce ti-a placut?

Pagini de social media

Articole recente

Comentarii recente

Meta