Povestea cepei

Ceapa a fost acea parte “Urata” (simplu spus) din mine, cea despre care parca “ma durea capul” sa vorbesc. Acea parte pe care nu am vazut-o niciodata in mine, dar o puteam vedea (mereu) in altii.

 … nu mi-a placut niciodata ceapa (chiar in sensul sau propriul). Iar acum imi place, mai putin pentru calitatile ei,  parca “indispensabile” in bucatarie .

Intoarcerea  in timp.

Povestea cepei.

Imi aduc aminte ca era o mare durere pentru mine sa ma asez iar la masa. Mancam cu “batul” inclinat asupra mea. Si plangeam. Ma punea sa mananc ciorbe si tocanite – cu ceapa si mancarea imi statea in gat. Simteam cum ceapa (si toate zarzavaturile) imi atinge mucoasa din gat- faringele si ma treceau fiori de greata prin tot corpul. Mi se facea fata rosie- de parca urma sa vomit si pielea de gaina. Tremuram si TREBUIA sa mai iau o lingura de “mancare”.  Uneori alegeam bataia! Si implicit painea uscata/ goala … ca sa imi umplu stomacul cu ceva … caci mancare nu am vrut.


De ce sunt/ simt intoleranta la ceapa? De unde vine greata asta pentru ceapa?

Mirosul este urat. Este primul care ma face atenta ca ceapa este in apropiere.

Ochii –  durerea produsa ochilor prin substantele ei usturatoare.

Aspectul –  ceapa arata urat in orice forma ar fi existat. Cel mai mult ma scarbesc de ceapa prinsa intre dintii mei, sau pe limba mea sau pe gat.

Apoi, mi se intoarce stomacul pe dos cand simt bucati de ceapa printre degetele mele, intamplator cand spal vasele murdare.

Ma ingretoseaza imaginea cepei plutind in supe, ciorbe si alte mancaruri similare;

Si exemple ar mai fi… toate.

Gustul –  rar am neplacerea sa-l simt si sincer zicand cred ca niciodata nu l-am simtit.


Imi aduc aminte de strabunica mea – Agafia.

Ea manca multa ceapa. O femeie de 80+ ani care punea ceapa taiata (ceapa rosie) pe masa si o uita cu zilele. Parca vad imaginea unui carton  (coperta de vreo carte sau cartoane de la ambalajele unor produse)  de dimensiuni mici (10/10 cm, in forma “patrata”) atat de mult folosit si refolosit incat culoarea initiala ajungea sa fie de nerecunoscut – toate ajungeau la culoarea “unsuros- murdar- gri”.

Si pe acest suport de carton – folosit pe post de mini fund de bucatarie sau farfurioara – bunica mea  isi punea resturile de felii de ceapa pe care nu  apuca sa le termine la masa. Si era o poveste fara sfarsit, caci mereu ramaneau alte si alte resturi…sau poate era si aceeasi ceapa mai multe zile acolo.

Apoi, imi aduc aminte cum manca bunica ceapa aia, cu sare. Atat! Ceapa cu sare. Musca din ea cu atata pofta si chiar foame, cateodata. O manca ca pe un mar. O musca cu cei cativa dinti pe care ii mai avea. Si mai mult – pe masura ce imbatranea,   rodea la ceapa. Si imi aduc aminte ca manca ceapa in toate formele si mancarurile in care se pune ceapa si in care nu se pune.

Nu stiu exact din ce motive – dar s-a ras pe subiectul asta spunandu-se ca bunica nu vroia sa murdareasca mai multe farfurii, caci bunica mea obisnuia sa amestece  diverse mancaruri in aceeasi farfurie.

Am vazut odata cred, ca a pus ceapa in aceeasi farfurie cu o felie de tort, pe care i-a adus-o mama. Iar tortul – zemos – il manca cu mana cateodata, in graba.  Iar atunci-cand rupea mai mult din tort si musca mai putin, parca sugea zeama de pe degete si apoi punea la loc bucatica de tort in farfurie – timp in care mesteca … sau daca era satula, lasa asa tortul pana ce o mai apuca pofta de tort, fie mai tarziu, fie  in alta zi. Si … in tot acest timp, imi aduc aminte ca, in acea farfurie se intampla sa stea si ceapa, taiata felii.

O”feerie” pentru gusturile mintii mele … care isi inchipuia ca acea mancare ar putea ajunge in gura mea.

Azi, 26.03.2018 am constientizat un alt sens al cepei in viata mea. Eu sunt ceapaeu ii fac pe oameni sa “lacrimeze”, prin  …. dansul nebun si frumos si nestavilit al  gandurilor mele,  exersat si inaugurat  chiar pe  platoul  lor de dans, chiar pe postamentul rezervat iubirii  lor.

Citeste si:

Povestea cafelei

Tie, ce ti-a placut?

Pagini de social media

Articole recente

Comentarii recente

Meta