Nu mai rezist, mult!

Ceea ce nu este parte din mine nu ma doare.

Ceea ce nu este parte din mine nu ma bucura.

Cum  „arat ” acum?

Din dorinta de a ma conserva, de a ma proteja, de a ma scuti de durere, eu am ajuns sa nu mai simt nimic ca fiind parte din mine. Exceptand (inca) trupul, in rest m-am detasat de lumea fizica. M-am indepartat de oameni, m-am indepartat de vise, m-am indepartat de amintiri. Aproape ca am ajuns sa exist doar pentru aerul pe care-l respir, pamantul peste care calc, apa pe care o beau, focul pe care-l aprind zi de zi si spatiul pe care-l ocup.

In alte cuvinte, Valentina
In rest, nu exist!

Doar atunci cand niste ochi ma privesc eu exist. In rest nu exist.

Nu exist pentru nimeni.

Cand esti singur (nu astepti pe nimeni, nu te gandesti la nimeni, nu faci nimic pentru nimeni) ajungi sa iubesti singuratatea intr-atat de mult incat devine tot ceea ce ai nevoie. Nu-ti mai inchipui viata fara tine. Apare frica ca asa vei dori sa ramai pentru totdeauna. De ce, odata ce ai simtit nevoia ta de tine si indestularea ta exclusiv prin tine – ajungi sa nasti o alta frica?

Ce simt?

Odata ce ai simtit (macar pentru cateva momente) viata proprie si atat, adica ai trait in exclusivitate pentru tine, incepi sa te temi ca nu vei mai vrea sa te reintorci la tot (la societate in particular). Indiferent cat de mult te iubesti acum sau te placi exact asa cum esti, te potrivesti in tot – daca vrei sau in nimic (ca n-are cine sa te “contrazica”), undeva in miezul intregului refuzi sa ramai aici si asa.

Intelegi ca ti-ai restrans intra-atat de mult miscarea, pasii, bratele, degetele, privirea, incat nicio vibratie negativa nu mai ajunge in bula ta. Simti doar ceea ce emani tu si “se vrea” sa fie iubire si “se impune” sa fie viata.

De ce nu deschidere?

Azi m-ai suparat! Azi m-am suparat! Azi m-am suparat pe mine! Azi m-am suparat pe mine pentru ca azi te-am dezamagit. Azi ai fost dezamagit de mine. Azi ai avut asteptari care nu au fost atinse. Azi eu nu am urcat la nivelul asteptarilor tale. Azi tu simti ca ceva nu a avut loc asa cum ti-ai imaginat tu.  Azi nu s-a intamplat acel “ceva” pentru tine. Azi ai pierdut ceva ce azi te asteptai sa se intample. Azi , in aceste 24 de ore, acel ceva nu exista. Iar azi, este deja “maine”, iar ieri nu ai primit ceea ce te-ai asteptat ca vei primi.

Azi, deja vrei si altceva, desi ieri erai dezamagit doar pentru acel ceva. Azi oare te mai superi? Tot pe mine? Te superi pe mine pentru propriile inchipuiri si dezamagiri?

Cu totii practicam supararea.

Acest proces al pseudo-culpei atribuite oricui, a determinat schimbari in mine.

Ma doare cand ma pot identifica cu durerea: a mea, a ta, a cuiva.

Ceea ce nu este parte din mine nu ma doare.

Imi place cand ma pot identifica cu placerea: a mea, a ta, a oricui.

Singuratatea simplifica durerea si placerea: ma doare cand ma pot identifica cu durerea mea (altii nu mai fac parte din mine) si imi place cand ma pot identifica cu placerea mea. Atat.

Atat?

Limitarea durerii este unul si acelasi proces cu limitarea placerii?

Ceea ce nu este parte din mine nu ma bucura.

O gura de aer a fortat limba si a deschis buzele, fara intentie. Un sunet (strigat si soapta deopotriva) s-a nascut din vibratie:” Nu mai rezist mult! “

Nu mai rezist, mult!

Am auzit! Dar oare am si inteles? “Rezist”? Dar cine a pus problema vreodata de rezistenta?

A REZISTÁ,  A se împotrivi, a ține piept; a opune rezistență; a nu ceda la acțiunea unor forțe din afară; a nu se lăsa învins, a se ține tare.

 

Ce intorsatura a luat intreaga mea existenta!?! Cum adica “rezist”? Eu am vorbit despre acceptare, despre imbratisare a vietii, despre oferire, auto-oferire, a intregului, vietii.

in alte cuvinte, Valentina
Minte si Trup vs. Suflet

Ce este cu gluma asta proasta? Oare dincolo de minte si trup, dimensiunea mea abstracta (impalpabila)  rezista? Dar cui? Cui tine ea piept? Mie? Sufletul meu nu vrea sa cedeze la actiunea fortelor din afara? Dar acum sunt doar eu. Singura.

Sufletul se lupta cu mintea si trupul meu.

Ma bucur ca nu mai rezist mult!

Ma bucur ca voi ceda viata sufletului, inainte ca el sa devina singura dimensiune a vietii mele.

Pe undeva cred ca sufletul nu lupta. El doar iubeste, doar simte, doar exista.

Sufletul, de unul singur nu va intra brutal peste viata nimanui, daca tu nu-i faci loc, nu-i creezi conditii.

El va exista pur si simplu prin tine. Asta inseamna ca eu ma opun nimanui fara macar sa fiu constienta de lupta sisifica care se da in mine.

In alte cuvinte, Valentina
Cand ziua lupta cu noaptea, ofera-te!

Ce simplu pare sa te oferi.

Cand stii ca lupta este in zadar, ofera-te!

Cand ziua se lupa cu noaptea, se crapa de ziua.

Cand nu mai rezisti mult, ofera-te caci abia atunci o noua zi va incepe!

In alte cuvinte,

Valentina


Asculta aici versiunea audio a articolului:

Aboneaza-te la canalul  YouTube!

 

 

 

 

Tie, ce ti-a placut?

Pagini de social media

Articole recente

Comentarii recente

Meta