Mizeria din ochi.

Un amestec de cuvinte, de idei incepute, de farame, de ezitari si … respiratie incoerenta. Degetele isi pierd din flexibilitate. O apasare la fiecare inspiratie. Parca trebuie sa sar un HOP la fiecare gura de aer. De la o vreme trupul nu ma mai lasa sa fac ce vreau eu. Mintea se pierde in repetitii, in reamintiri, in intoarceri si recitiri.

in alte cuvinte, Valentina
Degetele isi pierd din flexibilitate.

Aici e loc de ceva nou si parca vechiul nu vrea sa plece.

Ezit si atunci cand scriu. Privesc timid randurile deja asternute. Par a fi scrie usor si nu ma multumeste acest aspect. Procesul facil ma convinge sa cred ca “nu e bine”. Eu am invat, din viata traita pana acum, ca singurele rezultate, pe care le poti numi “cel putin bune”, sunt acelea pentru care muncesti mult. Efortul era moneda de schimb pentru calitate. Cine m-a invatat asa?

Am stiut dintotdeauna ca pe mine nu ma invata nimeni nimic. Eu sunt cea care aleg sa invat sau nu. Eu sunt cea care aleg sa aud exact ceea ce aud. Poate ca altceva se spunea …

Dar ma trezesc,

….nu este vorba despre mine, si da … doar despre mine este vorba. Si totusi. Tu ce mai faci? Tu cum te mai simti?

Daca tu faci bine, eu fac mai bine. Daca tu nu faci bine, eu caut vinovati. Si culmea … intotdeauna , dar intotdeauna, eu incep de la mine. Eu in sinea mea, mereu cred ca poate eu am determinat starea ta. Poate din cauza mea tu traiesti aceste momente nefericite.

Ce am invatat eu din momente nefericite? Totul!? Eu doar din rau invat. Poate de aici si nevoia de a-i invata pe altii.  Din raul meu ….

Cuvintele asternute fara gandire, pot nutri adevar. Eu am tanjit dupa adevar, mereu. Poate de asta spun lucrurile in fata si direct, dar prin metafore.

Metafora este o forma de exprimare  directa si vicleana. Imi place sa o folosesc mereu cand simt ca altii s-ar prinde dar nu suficient incat sa fie revoltati (ma bazez pe nesiguranta lor).  In acest context eu gresesc cel mai mult, mizand pe superioritatea intelectului meu, mizand pe replici adaptate care lovesc sigur unde nici nu te asteptai ca cineva ar simti urme de sange.

Si …. unde se ascunde sufletul?

Ce taramuri colinda el, atunci cand eu linsez tot ce este in fata mea?

Ce nu este clar?  Ce ar trebui sa fie clar? De ce cred eu ca ceva nu este clar?

Oare mintea refuza sa mai comploteze impotriva mea si pur si simplu se “duce in concediu”?  Asta se intampla acum? Oare nu mai gasesc placerea de altadata cand “glumesc cu tine” pentru ca acum inteleg ca tu nu razi? Dar oare radeai pana acum? Nu stiu. Eram oarba!

Ce alta forma de inteligenta, ma face atat de lucida?

Mintea devine o entitate  din ce in ce mai usor de identificat si delimitat. Sunt comportamente, nevoi, priviri care nu se nasc din minte. Cine le porneste? Ochiul incepe sa vada tot ce misca. Focusul s-a extins atat de mult incat a disparut. Focusul a redevenit privire. Nimic nu pare a fi mai inteserant. Totul a devenit plat? Toate par atractive in aceeasi masura. Totul devine o necunoscuta.

Eu? Eu sunt cea mai mare necunoscuta. Pare simplu. Incep de la mine! Incep de la …

Ezitarea imi paralizeaza mintea din nou. De la mine? Dar eu nu stiu ce inseamna “Mine”. De unde incepe “mine” si unde se sfarseste?

Oare nesiguranta asta “calduta” ma chinuie doar pe mine, asa placut? Cati oameni isi pun intrebari? Cat de dure sunt adevarurile lor? Ei sufera mai mult? Ei se bucura mai mult?

Pe undeva simt, ca nimeni nu se mai bucura , asa  … “ de la sine” , de la viata.

Oare ne este teama sa fim prea fericiti sa nu creada prietenii nostri ca  nu empatizam cu suferinta lor, sau ca ne bucuram de necazul lor? Oare de asta am ajuns asa severi si mahniti?

Momentul.

Momentul in care afli ca nu ai dreptate si un sentiment puternic de bucurie rusinoasa si totusi acceptata si chiar dorita te strapunge de la  talpi pana in crestetul capului …  inspiri adanc, eliberat de apasarea adevarului propriu (autoindus) si simti cum intregul se reaseaza linistit pe pamanat … acum stii ca ai gresit. Nu! Oamenii, nu fac asta din empatie… nu. Cert e ca ei s-ar bucura daca ar simti sentimentul de bucurie.

in alte cuvinte, Valentina
Nimic nu conteaza  pana cand nu este drept in fata ochilor mei!

E mai mult, atunci?

O mica farama de mizerie distruge fericirea!

Dar daca e foarte mica, nu mai conteaza, nu-i asa?

Cert este ca nimic nu conteaza daca nu este drept in fata ochilor nostri. Nu ne doare! Dar daca, ti-as spune ca farama de mizerie este  chiar  in ochiul tau? Cat de mare ar fi influenta pe care ar exercita-o asupra ta?  Cat de mult ti-ar distorsiona realitatea?

Mult, poate totul!

Mizeria din ochi este amintirea adunata! Uite-te la tine fara amintiri! Doar priveste-te!

Ce vezi?

P.S. Treaba aia cu “Ochii sunt oglinda sufletului” nu mai este de actualitate pentru noi. E prea multa mizerie pe parbriz ca sa putem vedea cine este la volan. Situatie aparent favorabila soferului cat timp este inca tractat, odata dat jos de pe platforma, abia atunci  se naste interesul vital de a isi vedea de drumul sau!

 In alte cuvinte,

Valentina


Asculta aici versiunea audio a articolului:

Aboneaza-te la canalul  YouTube!

Tie, ce ti-a placut?

Pagini de social media

Articole recente

Comentarii recente

Meta