Cu fața la perete

Și așa începe creația mea.
Dacă o caut, sunt deja în ea,
iar orice scriu îmi pare și proaspăt dar și pustiu.

Iar când nu scriu din voia mea, ci dintr-o pâlnie deschisă,
este ușor și parcă zboară
creația înscrisă.

Însă acum, ca-n alte dăți când simt că mă învârt cu pixul,
orice cuvânt e așteptat
și îndoielnic îmi e scrisul.

Dar, ca și omulOmul – nascatorul si fondatorul Egoismului (sentiment imanent omului), prin trasatura lui vital necesara conservarii (in toate formele pe care le poate lua conservarea / frica) fuge de iubire. Conservarea a aparut din frica (de schimbare, de nou, diferit, etc.). Frica este o fata (sinonim cu chip) a Necunoscutului. Necunoscutul poate deveni stapanul omului.... More pustiit în căutare de lumină,
eu tot continui și tot caut
noi leacuri pentru vină.

Și dacă nu găsesc în rânduri trăirea binecuvântată,
atunci eu, harnică, continui
și scriu ce-a fost odată.

Și dacă, din trecutu-mi sec, eu nu mai am ce scoate,
Din cele bune, din iubiri, din vise, clipe… din de toate,
Eu tot continui să creez
Și scriu din „nu se poate”.

Căci dacă golul – cel din mine, cu gândul conștient nu-l știu,
nu-l înțeleg și nu-l acopăr,
atunci, în nou, în imposibil eu leacul mi-l descopăr.

Și când ajung să mă înmoi un pic câte un pic,
iubesc, din scoarță până-n gol, tot ce am fost de mic.

Și dacă golul, cel de azi, e mai presus de toate,
atunci eu caut în prezent iluzii de departe.

Și de cedez, numai cu gândul, să cred în viitor
atunci întregul gol se umple cu strigăte de ajutor.

Iar când mă știu din orice colț și simt că le-am trăit pe toate,
eu cuget că mai e ceva și-l las pe „nu se poate”.

Cu fața la perete stau până găsesc în foi,
trăirea ce o vreau crescută din mine pentru voi.

Și când constat că am oftat
în timp, în foi, în mine,
Îmi vine iar să scriu căci văd
c-o fac spre al meu bine.

Și când lumina mă inundă și golu-i vindecat,
atunci eu scriu din nou și cred că pixu-i fermecat.

Iar dacă vorbe nu ar fi și ne-am grăi din suflet,
Mă îndoiesc că n-aș putea să vă vorbesc din zâmbet.

Și dacă alte feluri de-a vorbi s-ar naște din tăcere,
Noi alte goluri am simți și alte chipuri am iubi;
Și alte vremuri am trăi și ne-am fi plâns de ele.

Și alții ne-ar fi fost stăpâni și alții ne-ar urma;
Și câte-am face diferit de’ n-am vorbi așa.

Iar Alții de-ar veni apoi și ne-ar vedea, ne-ar spune
Că tot la fel ne-am împărțit: în rele și în bune.