Crezi în zâne și în trezirea întregii lumi?

Undeva, într-un colț de lume

Undeva, intr-un colț de lume trăiesti tu. Acolo unde sunt vise, acolo unde speranțele au scadențe, acolo unde iarbă verde simti sub tălpi, acolo unde ziua este buna indiferent dacă saluți, acolo unde păsările cântă, iar oamenii zâmbesc, acolo unde viața isi continuă dansul în primele raze de soare.

Acolo tu iți duci zilele … Spune-mi, acolo sunt zâne?! Sunt fapte bune si miracole?

in alte cuvinte, Valentina
Într-un colț de lume trăiesti tu. Acolo sunt zâne?

Zânele de ieri s-au adeverit a fi și ele doar oameni, azi.

Vrăjile si puterile farmecelor nici nu mai sperie pe nimeni, si nici nu mai uimesc pe nimeni. Miracolele nu se mai intâmplă.

În ce să mai credem?

Acum, noi restul am aflat că în spate este multă muncă, efort, ambiție, bani si relații.

Nu ne place versiunea asta moderna. Nu ne place! Am crescut cu poveștile greșite, inadaptate la setul de cerințe al omului model din societatea de azi.

Dar, asta știm deja cu toții. Poveștile nu erau bune!

În colțul tău de lume, ce povești încă au voce pentru tine? În coțul tău de lume, există zâne? Spune-mi!

Bunica Agafia si nepoțelul ei Vaniușka.

O poveste despre zâne

A fost odata o bunica, pe nume Agafia. Bunica avea un nepot, pe nume Vaniușka, pe care il iubea ca pe ochii din cap.
Intr-o zi nepoțelul ei de 6 anișori, care obișnuia zilnic să se furișeze in casa bunicii sa “sustragă” zahăr , a fost aproape prins cu mâța in sac si al naibi mâță, asta mai si mieuna.

Ritualul pregătitor

Vaniuska al nostru, tiptil pe semi-lumina din odaie, o ia țintă catre dulapul cu zahăr. Draperiile erau trase la orele prânzului si in casa nu se intra decat pentru somnul de amiaza. Bunica inca nu se intorsese din gradina, iar el, vulpe batrana in ale zaharului, stia cand sa actioneze.

Fixarea țintei. Zahăr.

Cutia cu zahar era micul lui șiretlic de care, credea el ca nu stia nimeni si, nici nu s-ar putea prinde nimeni vreodata. O cutie cilindrica si metalica, in care, cu ani buni in urma, erau niste masline. Inca se puteau vedea maslinutele mari si carnoase imprimate pe exterior.

Superstițiile si credințele – o singura poveste

Legea cutiilor si a cănilor si a crațitelor si orice fel de recipient din care bei sau mănânci, era ca trebuiau acoperite cu un capac.  Capac putea fi orice: de la o bucățică de carton vechi, dar decupat cu atenție si grija dupa formele gurii recipientului, pana la un betisor facut dintr-o crenguță ruptă din copac.

Superstitiile si Dumnezeu erau o singura poveste, dar povestea asta era legea casei atat la bunica Agafia cat si la tot omul de rand.
Vasele trebuiau acoperite ca sa nu intre tot soiul de energii negative (draci si blesteme) in recipientele cu mancare si bautura.
Oamenii locului spuneau ca o singura crenguta pusa intenționat peste un pahar cu apă, protejează apa de dragi (să nu intre dracii in pahar).

Ia-o ca pe o joacă! Restul sunt doar vorbe.

Pe Vaniuska il amuza obiceiul asta, la fel ca toate obiceiurile sfinte si plictisitoare si ii placea sa o amăgeasca si pe bunica Agafia, râzând de bețișorul ei protector.

– Cum? … protejeaza apa de draci?! Spui asta pentru ca dumneata nu vezi la vârsta asta.

Uite, chiar acum un dracușor mic si urâțel stă pe bețișor și își leagănă piciorușele lui mici si simpatice  deasupra apei. Mai știi, poate le și clătește nițel.

Nepoțelul Vaniuska

Bunica avea experienta cu el. Pe ea nu o lua cu atac de inima niciodata. Era o femeie puternica . Bunica il iubea ne nepotel orice i-ar spune.

Trezirea întregii lumi

Vaniuska se ridica pe varfuri, deschide dulapul si înșfăcă cu nerăbdare si nesaț cutia plină vârf cu zahăr. Si cutia cu zahăr, dupa obicei, era acoperita cu o bucățică de carton vechi. Zaharul, care aproape se revarsa peste buza recipientului, s-a risipit peste tot prin casa. Vaniuska a ramas înmărmurit, ținând acum în mână cutia pe jumătate goală.

Vaniuska: O luna de zile aș fi putut fura zahăr din cutiuța asta fară ca bunica sa se fi prins!

a oftat Vaniuska, in timp ce iși scotea o linguriță mică de inox, din sertar.

După faptă și răsplată?

Deodata, un zgomot de pași se auzi prin curte. Pasii, ce se indreptau spre casa, se puteau deslusi tot mai clar. Usa se deschise si cineva se oprise in pragul incaperii in care era Vaniuska. Era bunica.  

Bunica face cativa pasi inspre dulapul cu zahar, moment in care Vaniuska, ca prin minume, deja este intins in pat cu o plapuma aruncata peste el.
In timp ce isi roteste privirea prin odaie, bunica il intreaba in soapta pe
Vaniuska:
– Dormi?

Tremurand ca un hot prins la locul faptei si surprins de intrebarea nefireasca a bunicii, Vaniuska raspunse ca prin vis:
–  Dooorm, dorm!

Cu zahar lipit pe talpile picioarelor si pe la mustati, Vaniuska s-a prins de raspunsul lui neinspirat si a strans ochii si mai tare in sens de somn profund. „Imi doresc sa dorm acum”, și-a spus el.

Rasplata din suflet pentru suflet

Bunica se apropie de el, il mângâie pe cap, il pupă si îi întinde niste paine prajita in ou-presarata cu zahar. Mirosea a ceai dulce si frigănele in toata casa. Pe masa se vedea aburind o ceasca de ceai.
Era dimineata!

🙂 era dimineata!


Spune-mi tu mai crezi in zâne si in trezirea intregii lumi?


In alte cuvinte,

Valentina

Tie, ce ti-a placut?

Pagini de social media

Articole recente

Comentarii recente

Meta