Ceva nou în iubire

Eu am văzut și am simțit acolo ceva ce nu știam că se poate.
Odată, a doua oara, a treia oară … m-am cutremurat.
Trec zile, ani, vieți și eu mă cutremur iar și iar și iar.

Cum poate fi iubirea atât de oarba, de incompletă și de absolută simultan? Cum poate ea să renască în mine într-o formă nouă de fiecare dată, doar pentru a-mi aluneca din brațe ca o nălucă?
Cum poate ceva vechi, de când lumea, să mai surprindă și azi?

Eram iubită, dar nu mă iubeam,
ceva nou in iubire tot timpul îmi doream;
iar acum constat că iubirea o trăiam, … in felul meu,
ca o poveste ce din mers o potriveam.

Ceva nou in iubire?

Amintirea ta revine.

Mi-ai luat mâna în mâna ta.
M-ai iubit, dar nu te-ai iubit.
Mi-ai oferit drumul, dar mi-ai ascuns destinația.

Am simțit când te-ai retras, am simțit și frica mea …
că voi simți iubirea ta în adevăr.
Eram în firea mea, iar tu ai simțit că ne apropiem de rai.
Nu ai mai fost nici tu acolo. Acum înțeleg. Acum realizez.
Acum simt că am simțit tot ce ai fost pregătit să-mi oferi.

Ne-am oprit în fața fricii noastre primare.

N-am avut curajul să deschidem ochii sufletului în fața unul altuia.
Ne-am atins doar pleoapele. Eram atât de aproape să ne pierdem și să ne regăsim unul în altul.
Tu ai ieșit, iar eu m-am bucurat că am fost atât de aproape.
Tu te-ai bucurat că nu m-ai auzit, te-ai bucurat că ai rămas neatins de extaz.
Te-ai bucurat că ai fentat iubirea.
Ești băiat isteț.
Te-ai ferit exact la timpul „potrivit” pentru a putea să te mai joci în preludiul iubirii. Ai simțit iubirea adevărată cum ia naștere?

Amânarea este o iluzie.

Stelele nu mai există acum. Nu acelea pe care tu le vezi.

Acum am devenit o stea. Strălucesc în amintirile tale, însă în realitate am plecat din lumea ta. Am murit, încă, înainte să mă vezi.

Tu poate nu ai știut, dar energia ta subtilă, m-a atins tangențial din instinct și tot din același instinct efemer s-a jucat cu o stea nenăscută.

Apoi, energia ta eternă s-a lăsat păcălită de imaginea existenței cotidiene și a curs resemnată în cămăruța cu zăvoare ruginite a inimii mele.
Acum realizez; Atunci, însă, am fost o păpușă, iar sforile erau în voia materială a existenței mele cotidiene.


Am așteptat … sau m-am abținut și eu.

Te-aș fi putut surprinde deschizându-mă înainte să te retragi, dar am vrut să simt voia ta, fără să te cuceresc.
Am simțit. Tu voiai să te mai joci. Frica de rai ne-a făcut să paralizăm în fața porții. Mai ții minte?

Oare Iubirea are limite? Are oare Iubirea astâmpăr?
Cunoașterea mă face să iubesc, procesul cunoașterii …
Când va seca dorința de cunoaștere din noi, atunci iubirea
Iubirea oare ce va face?

Din instinct, ți-am urmat jocul și te-am reținut încă câteva momente, din priviri, din atingeri. Când am simțit că ai putea rămâne, eu m-am speriat.
Apoi, s-au născut două stele, iar noi am murit.
Ca doi muritori, ne-a rămas îndoiala și speranța. Nu ne mai recunoaștem acum. Nu mai credem în noi ca fiind stelele ce luminează întunericul.
Am uitat cine suntem, dar, dragul meu, sufletul nu moare.
Hai să naștem o stea nouă, iar când ochii o vor vedea pe cer, noi nu vom mai fi.
Acum e timpul nostru.
Acum e întuneric, acum ne naștem noi.

În alte cuvinte,
Iubirea

Tie, ce ti-a placut?

Pagini de social media

Articole recente

Comentarii recente

Meta