AutorValentina

Dorința

D
In alte cuvinte, Valentina

Iată timpul potrivit sa înalți un gând: cerul a trimis o stea să se stingă pe pământ. Iată vremea să rostești, din tăcerea mult prea lungă, Tot ce vrei și îți dorești ca la tine să ajungă. Noapte este; tu departe de a crede; deznădejdea, resemnarea și se simte și se vede. Iată, însă, ai vorbit, ai cerut și te-ai rugat. Iată s-a pornit, în lume, al tău gând curat. Să-ti pui dorințele la timpul...

Cât poate duce un om?

C
cat poate duce un om

De când am fost un copil mic am dus oamenii la limitele lor. Asta îmi este natura. Iubesc până la sfârșit, provoc până la capătul timpului. La final devin conștienți de ei. Își cunosc limitele celor mai mari frici, a celor mai ascunse neputințe. și am ales să-i eliberez Când ei n-au știut să se oprească din a mă respira, eu am simțit și am ales să-i eliberez. Călătoria se termina când scopul ei...

Încă nu m-ați văzut iubind

Î
jurnal al iubirii mele de la ceapa la cafea

Atât am să vă mai spun. Încă nu m-ați văzut iubind. Și nu am cum să descriu asta. Voi, însă, puteți doar să simțiți iubirea mea, atunci când mă vedeți, atunci când vă gândiți la mine. Ah, ce greu mi-a fot să realizez că iubirea curge prin mine. Eu nu am cum să pun măna pe ea, să o pot face palpabilă pentru voi, pentru ochii voștri. Când vorbesc despre iubire, ea deja este latentă. O hârtie, atât...

Ceva nou în iubire

C
ceva nou in iubire - valentina-coffee

Eu am văzut și am simțit acolo ceva ce nu știam că se poate.Odată, a doua oara, a treia oară … m-am cutremurat.Trec zile, ani, vieți și eu mă cutremur iar și iar și iar. Cum poate fi iubirea atât de oarba, de incompletă și de absolută simultan? Cum poate ea să renască în mine într-o formă nouă de fiecare dată, doar pentru a-mi aluneca din brațe ca o nălucă?Cum poate ceva vechi, de când...

Pentru cât timp?

P
Valentina coffee

„Pentru cât timp mă vei iubi?”, se putea citi in privirea mea. Mă întreb retoric dacă ea vedea. Când a fost odată la inima mea, șoapte cu-al meu nume în ochi ea purta. Simt energia, te pot retrăi repetat, Visând sau poate cugetând că te-am visat. În etern ne-am unit mâinile pentru puțin și eu voiam să pot fugi în vis, să te rețin. Ce întrebare, viată, mi-ar reda, Pentru a știi curajul...

Vino să te sărut!

V
in alte cuvinte valentina

Toate fricile și toate plăcerile sunt aici cu noiEu le simt uitându-mă la mine și le simt uitându-mă la voi Poate îmi place să privesc când privesc, poate îmi place să mă și joc, când mă joc; eu încă nu știu … eu sunt absorbită de ceea ce fac,Mă uit spre tine, tu ești chiar lângă mine.Cred că tac și totuși mintea mea aude cum te chem. Vino să te sărut! Lasă întrebările pentru după.Vocea mea...

Mi-e dor de tine

M
energia dorului

Fac pași înapoi ca să văd.Port în piept un dor de tine încântător. … și îl simțeam și când vorbeam mai desAcum, îl simt ciudat, îl simt neînțeles. … iar când visez din dorul cel îndrăgostit,te-aș scrie în cuvinte pe foi de hârtie,seara de seara.Te-aș scrie și în mâzgălituriși-n ciorne și-n cenușă.Te-aș scrie în culori și-n umbreși în simțuri.Te-aș scrie cu dorință și … aș invoca...

De-ai veni …

D
jurnal al iubirii mele d ela ceapa la cafea

Dacă tu ai veni…

eu m-aș bucura că eu privescprin ochii aceștia pe care tu îi cauți;aș invoca energia eternă a pământului să se ridice prin mineși m-aș lăsa împletită cu energia ta.

Cât de îndrăgostită?!… să scriu de dorul tău și azi.

Scriu, cânt, zâmbesc și flori cresc.Trăiesc prin energia basmului, unde fluturi se nasc din te iubesc.

foc și muzică

Și dacă … nu pot iubi?

Ș
jurnal al iubirii mele de la ceapa la cafea

Și dacă … nu pot iubi? Și dacă mă las … ajung în iubirea ta.Atât de mult te vreau.

Iar, in rutina zilei, în cercul material,detașarea mă cuprinde, și eu ajung să mă bucur doar de mine.Razele soarelui mă țin trează,iar lipsa lor aduce prezența ta.Și dacă … nu pot iubi?

Razele soarelui mă țin trează

Visează-mă!

V
in-alte-cuvinte-valentina

Tu, tu visează-mă!Tu dragostea continuă,Tu dragostea din veci,Tu visează-mă! Tu caută-mă în suflet,Tu descoperă-mă în taine,Tu adu-mă în Prezent. Tu descoperă-mă în taine Și dacă ai aflat deja;Și dacă simți Adevărul,Tu strigă-mă!Tu ia-mi mâinile în mâinile taleȘi ține-mă în timp.Eu te voi urma negreșit.Eu voi deveni una cu tine.Eu voi fi opusul tău.Eu voi rămâne perechea ta,dacă ai aflat despre...

Cu mâinile în iubire

C
in alte cuvinte-valentina

Mâinile îmi sunt murdare in iubire,acum eu vreau mai mult. Vreau rând pe rând, totul. Vreau rând pe rând, totul. Mi-a plăcut să te doresc. Mi-a plăcut să mă ofer. Mi-a plăcut să te descopăr,pentru plăcerea pe care o simțeam. Continui să te savurez.Mă hrănesc din amintirea vocii tale. Mă eliberez sub o fantezie, a privirii tale. Vreau atingerea buzelor tale. Simt prezența ta în stomac.Primesc tot...

Cu fața la perete

C
Valentina-coffee-poezii cu fata la perete - birou-Creativ

Și așa începe creația mea.Dacă o caut, sunt deja în ea, iar orice scriu îmi pare și proaspăt dar și pustiu. Iar când nu scriu din voia mea, ci dintr-o pâlnie deschisă,este ușor și parcă zboarăcreația înscrisă. Însă acum, ca-n alte dăți când simt că mă învârt cu pixul,orice cuvânt e așteptatși îndoielnic îmi e scrisul. Dar, ca și omul pustiit în căutare de lumină,eu tot continui și tot cautnoi...

Povestea mea de dragoste

P
povestea mea de dragoste-in alte cuvinte, valentina

Sunt aici, acum. Patru pereți mă înconjoară. Vreau să simt ce este dincolo de iubirea mea pentru tine. Te-am avut, odată, cândva. Nici nu știu dacă era ceva real. Nici nu vreau să cred că a fost, că a fost deja. Vreau să cred că este și acum, vreau să cred că mereu va fi. te-am avut cândva, pentru că te-am iubit Simt că ești și ai fost și vei fi. Cât voi trăi eu, tu vei trăi. Asta simt...

Între cer și pământ

Î
intre cer si pamant

Trăim pe pământ împreună cu toți ceilalți oameni, dar eu am auzit că unii se cred din ceruri. Am auzit de la un yogin mistic din India că noi oamenii tindem să ne credem mai drepți în judecată și în suflet decât alții. Credem că suntem unelte ale Divinității și credem că facem parte din echipa lui Dumnezeu. Trăim pe pământ și ne comportăm ca fiind cerești. Am cautat să înteleg ce urmări poate...

Voia Ta

V
Voia Ta - in alte cvinte valentina

Astăzi, 30.12.2020, mă las in voia Ta, Doamne! Multe te-am rugat, prea multe ti-am cerut de-a lungul vieții mele. Prea multe mi-ai dat fără sa mă întrebi daca sunt sigura de ceea ce vreau. Eu eram hotărâta, nu știam ce durere voi simți. Eu visam si ceream mai mult si mai mult. Le-am primit. Am primit rând pe rând tot ceea ce am dorit din toata ființa mea. Am primit tot, chiar daca am uitat deja...

Nu am chef de ochii mei

N
Nu am chef de ochii mei

Nu am chef de ochii mei pentru că iubesc, te-am iubit dintr-o dată. La ce sa mă uit acum?! Mă fură tavanul seară de seară. Vreau ca tu și eu să simțim iubirea împreună. În privirea ta oricine îmi doresc să fiu: simt că pot și este posibil. „Simte! Lasă deoparte tot ce crezi că știi si odihnește-te!” un gând pentru mine pe care acum cred că tu mi l-ai dăruit. Când închid ochii, sub pleoapele mele...

Mă caută iubirea

M

Știu că nu dorm. Nu mănânc. Știu că sunt mare și nu este bine. (Mama m-ar certa.) Dar, ce poate fi mai plăcut decat iubirea? Oare mi-e frica să nu adorm, să nu pierd nimic din ce simt acum? Ce este mai special de data asta? Am trăit atâtea iubiri. Si doare … Auuu! Vreau sa mă arunc în brațele tale. Acum nu ma mai doare. Nimic! Râd, tac și mă uit la tine. Vorbești. Mă uit la ceas. Îmi doresc...

Nu stiam ce inseamna cuvintele

N
semnul STOP pe sosea

Cuvintele sunt cheia succesului tau. "Esti genial, esti extraordinar, esti iubitul meu, esti mereu pregatit si esti tot ce imi pot dori". Tu imi pui un zambet pe fata! Toate acestea sunt cuvinte, la fel ca si "esti mereu obosit, esti suparat, esti naiv, esti prost, esti stangaci si ai gura prea mare" :)) Toate cuvintele inseamna ceva. Ele ne dau energie, ele ne fac visatori, ele ne ajuta sa...

Pagini de social media

Articole recente

Comentarii recente

Meta